Mi-e dor să fiu bucuria, gingășia, alinarea, zâmbetul, mi-e dor să fiu copilul mamei. De ce uităm să fim copii, când e cel mai frumos lucru? De ce uităm că e minunat uneori să înlocuim grijile, supărările cu momente zurlii, puțină nebunie, să ieșim uneori din zona de confort? E ațât de greu?
Din păcate, e greu, de- a lungul anilor, am renunțat să mai fim copii. Greutățile vieții și neajunsurile șterg picătura de zâmbet, golurile nu pot fi acoperite și nici timpul pierdut nu mai poate fi recuperat. Cu toate acestea, fiecare din noi are puterea, dar nu și voința, să mai copilărească din când în când.
Însa, mai fericit de-atât, e atunci când ai proprii copii, proprii îngerași care, îți umple viața de bucurie și zâmbet, oricât de neântrezărit ar fi orizontul. O inimă de copil care îți bate în brațe, mânuțele mici și gincașe ce îți mângâie obrazul, năzdrăvăniile și energia așezate în chip copilăresc, topesc munți de gheață. Copilașii sunt gălăgia pe care o iubești, e sunetul care atunci când nu-l mai auzi, te neliniștește. Zâmbetul lor e voința și puterea de a lupta cu orice forță să fii pe drumul cel bun, sunt liniștea atunci când sufletul ți-e greu și mâhnit.
Odată ce soarta te pune în funcția de părinte, de fapt, renaști și crești din nou alături de copilași. Inflorești odată cu primul lor cuvânt, zbori cu primii lor pași, te aventurezi cu iubire în creațiile și visele lor, îi protejezi, renunți de multe ori la tine și niciodată, nu le arăți că nu se poate. Sacrificiile sunt greu de dus pe umeri, dar când le faci din dragoste pentru copii, uiți de orice povară. Uiți de tot răul din lume, ai o putere care te depășește și cu nimic nu poate fi înlocuit acel moment al vieții, și anume, clipa când devii părinte.
Valoarea moștenită pe acest Pământ, e privilegiul omului de a da viață prin naștere. Lucru mare e să poți privi cum din propria-ți ființă se desprinde o alta, și odată cu acest proces devii un magician. Unul real, care te uimește câtă iubire poți avea pe stoc și nu numai. Gingășia nou venită pe lume, te transformă în cel mai iscusit părinte, deschizându-ți noi universuri, te autodepășești în grijă și protecție, nu obosești niciodată și vei deveni un inginer in a-ți modela îngerașul.
E atât de frumos, unic,sa ai copilași dar și să mai fii copil uneori. Mamă fiind, nu îți ia dreptul să copilărești alături de ei. Desigur, poți fi un fluturaș ce zboară, poți fi o zână, poți fi poneiul la care ei visează, de fapt, poți fi tot ce ei își doresc. Cu cât ne dorim să mai fim copii, cu atât în egală măsură cu dragoste ne creștem copii, renaștem și zâmbim prin ei, creștem din nou alături de ei. De aceea spun că, uneori, e minunat să lăsăm copilul din noi să ia amploare, să zburăm către alt copil…și vom crește împreună.
Prin creșterea copiilor, îți poți creea propria copilărie, și e atât de frumos……, e magia care te duce în lumea lor, care te poartă pe alte meleaguri, poți fi un copil și nu doar femeia care a fost înzestrată să dea viață unuia. Poți fi propriul tău univers al copilăriei, deopotrivă…a fi mamă.
